Sfantul Mucenic Fanurie s-a nevoit, dupa traditie, in insula Rodos - Grecia, de unde se crede ca era de loc. Ocrotitor al preoţilor şi ajutător la descoperirea obiectelor şi animalelor pierdute, Sfântul Fanurie, pomenit în sinaxarele ortodoxe actuale la 27 august, nu era cunoscut până în sec. XVI. Martirologiile şi sinaxarele din vechime nu îl aminteau. Însă o descoperire din anul 1500 l-a adus în atenţia credincioşilor.
În timpul unor lucrări de renovare a zidurilor cetăţii Rhodos, muncitorii musulmani au dezgropat ruinele unei biserici străvechi. Sub pietre se aflau mai multe icoane. Muncitorii le-au analizat, observând că una singură e ca nouă, aparent proaspăt pictată. Nefiind însă interesaţi de Icoane, ei le-au abandonat la locul descoperirii. Câţiva călugări aflaţi în preajmă, observându-le, au pândit până când muncitorii s-au depărtat şi au recuperat Icoana cea minunat păstrată. În ea era înfăţişat un Sfânt tânăr, cu o cruce având deasupra o lumânare, numit „Fanurie”, după cum scria pe Icoană. De asemenea, Icoana cuprindea 12 scene din viaţa acestuia, încununată cu martiriu.
Icoana a ajuns în biserica restaurată, iar Sfântul a devenit în scurt timp cunoscut, prin minunile săvârşite.
Singurele manuscrise existente, găsite ulterior, în legătură cu acest Sfânt „nou arătat” în Rhodos, sunt: unul transcris în „Acta Sanctorum”, datând din 1452, şi un altul din 1600-1640. Ambele descriu o minune a Sfântului Fanurie din Rhodos, cu eliberarea a trei preoţi capturaţi de turci. Sfântul li s-a arătat în vis musulmanilor, poruncindu-le să-i elibereze pe creştinii sfinţiţi.
In randul credinciosilor se vorbeste si de alte minuni savarsite de Sfantul Fanurie, pentru care se bucura de o deosebita evlavie atat in Grecia cat si in celelalte tari ortodoxe.
Sfinte Mare Mucenic Fanurie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !